
Nimic nu poate fi considerat prea mult sau prea vehement cand are ca tema condamnarea totalitarismului, dictaturii, terorii, absolutismului, scoaterea lor definitiva din practici si din mentalitati. Dar exista conditia ca actul de condamnare insusi sa nu repete greselile pe care le repudiaza, netezind calea spre repetarea erorilor istorice.
Una dintre caile de a decela intre condamnarea sincera, cu efecte reale si condamnarea mimata, tendentioasa consta in testul statului de drept.
Statul de drept este antiteza totalitarismului si una dintre primele lui tinte. Vorbele pot insela, datele istoriei pot fi rastalmacite, personalitatile sunt cu merite si pacate, dar regulile statului de drept sunt aproape matematice. Nici o societate nu a fost perfecta, toate au cunoscut orori. Cunoasterea ororilor este necesara si asta e treaba Istoricilor. Condamnarea vinovatilor e necesara si asta revine justitiei. Dar care e treaba politicienilor ? Sa se opuna ororilor, desigur, inainte de a intra in istorie, iar dupa, sa aiba grija sa nu le repete. Ca sa nu le repete, trebuie sa se raporteze continuu la statul de drept, la democratia constitutionala.
Iata pentru ce, negrabindu-ne sa vituperam impotriva intamplarii de astazi, ori sa-l ridicam osanale, trebuie sa o privim obligatoriu prin prisma statului de drept.
Primul test este acela al fundamentului legal al prezentei Excelentei Sale, Presedintelui Romaniei – el insusi fost comunist, asa cum s-a declarat. Temeiul prezentei la aceasta tribuna, de la care nu se ia cuvantul oricand si cu orice gand, este, asa cum s-a spus deja, articolul 88 din Constitutia Romaniei care consfinteste:
“Presedintele Romaniei adreseaza Parlamentului mesaje cu privire la principalele probleme politice ale natiunii”.
Asadar, textul constitutional cere 2 conditii: tema sa fie o problema politica si sa fie principala.
Din punctul de vedere al Partidului Conservator, condamnarea totalitarismului nu mai este acum cea mai stringenta problema politica a natiunii. Stringente sunt aplicarea programelor de integrare, combaterea coruptiei si a dezordinii de drept, securitatea oamenilor acasa si in locul public, impartirea dreptatii la timp si convingator, limitarea saraciei concomitent cu limitarea bogatiei acumulate prin necinste, nesiguranta mediului de afaceri, scaderea demografica vertiginoasa, exodul tinerilor si al specialistilor, triumful imoralitatii, relatiile cu Rusia etc.
Se spune ca ar fi un raport stiintific. Daca e asa, ce cauta la Parlament? De ce nu e prezentat la Academie ori la unul dintre Institutele de istorie? Aici risca sa fie considerat un demers care urmareste efecte politice, ceea ce este evident gresit.
Prima si cea mai importanta greseala, care vine intr-un moment foarte nepotrivit – momentul aderarii – este tinta studiului: condamnarea comunismului. Deci nu a totalitarismului, nu a dictaturii, nu a luptei de clasa, nu a ceausismulul.
Condamnarea comunismului, ca doctrina este un exces de zel nepotrivit in politica noastra externa in anul in care Adunarea Parlamentara a Consiliului Europei a adoptat, atat de greu, Rezolutia nr.1481. Sunt cunoscute disputele din timpul dezbaterii. Nu este cazul sa ne facem intrare zgomotoasa in structurile europene, dandu-le lectii de anticomunism.
Aceste lectii sunt nu numai excesive, ci si antieuropene ca mentalitate culturala. Condamnand comunismul si nu bolsevismul, studiul sterge un intreg filon de opinii din cultura continentului nostru. Ii amintesc pe Tommaso Campanella, contele Saint-Simon, Robert Owen, Thomas Morus fara de care Renasterea ar fi ramas un simplu curent artistic trecator si nu o etapa premergatoare a civilizatiei de astazi. lata pentru ce Mesajul ce ne-a fost prezentat se bazeaza pe un studiu care este nu numai semidoct ci si contrar spiritului european actual e strain problemelor reale ale aderarii noastre.
Condamnarea comunismului – ca doctrina – si nu a bolsevismului ori ceausismulul ca regim politic contrazice si Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, art. 11 paragraful 2.
Aceasta greseala putea fi evitata daca grupul de autori ai studiului nu s-ar fi limitat la istorici (si aceia de o singura orientare) si la politologi, ci ar fi cuprins si juristi, pentru ca in discutie intra tematica distrugerii si refacerii statului de drept. Se pare ca autorii nici nu au auzit de Hotararea Curtii Europene a Drepturilor Omului din 30 ianuarie 1998 in cazul Partidului Comunist Unificat din Turcia (T.B.K.P.) contra Republicii Turcia. Hotararea condamna statul turc pentru ca a dizolvat partidul respectiv. Desi autoritatile argumentasera anticomunismul si cu temeri de terorism, C.E.D.O., consecvent tratatelor internationale si propriei jurisprudente, a considerat dizolvarea Partidului Comunist Turc exclusiv pentru considerente de doctrina si denumire ca fiind o incalcare a drepturilor omului.
Acest verdict si acea jurisprudenta nu vin din neant, ori din lucrari conjuncturale, ci din concizia si exactitatea unor norme de drept international, pe care suntem obligati sa le cunoastem si sa le respectam.
Altfel, in loc sa ne eliberam de reminiscentele totalitarismului vom aluneca in pacatul demagogiei, in crima politicilor de discriminare si in tentatia refacerii dictaturii. Avem in vedere, pe langa norma din Conventia europeana pe care am citat-o prevederile articolelor 7 teza finala, 18, 19 si 29 alineatul (2) din Declaratia Universala a Drepturilor Omului adoptata de O.N.U.Ia 10 decembrie 1948, articolul 1 din Protocolul nr.12 la Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, definitia data prin articolul II al Conventiei pentru prevenirea si reprimarea crimei de genocid. Toate acestea sunt tratate internationale la care Romania a aderat, iar aplicarea !or trebuie, in conformitate cu articolul 20 din Constitutie, sa prevaleze fata de normele de drept intern, fata de tendintele de legiferare ori, cu atat mai mult, de luarea unor masuri politice in afara legii.
Nu in ultimul rand, pentru ca vorbim de intelepciune, cumpatare si respectarea drepturilor universale ale omului, sa nu uitam ca pe planeta exista si state care se declara comuniste, intre care China si Vietnam sunt doua state cu care toate tarile lumii se intrec sa aiba bune relatii.
Sa ne comportam serios, obiectiv, demn in noul nostru statut european. Nu excesul de zel, ci sinceritatea si constanta vor da masura integrarii si integritatii. Prea des istoria noastra a fost smucita prin exces de zel si devotament de parada. Sa nu repetam greselile trecutului, iata ce consideram noi, conservatorii, ca inseamna desprinderea de totalitarism.
Opinii Recente